Bucătărie EN

Pui înăbușit cu smântână și ciuperci

Douăzeci și cinci de minute pe plită. Ciupercile rumenite bine dau atât de mult gust încât sarea aproape nu se simte că lipsește.

30 min total 15 min de mâini 6,54 în totalplităpuirapid

Porții
Cantitățile și lista de cumpărături se recalculează
2

O porție

1.192
kcal
33
proteine g
107
grăsimi g
17
carbo g
Sodiu510 mg / 667
Potasiu1.202 mg / 1.567
Fosfor480 mg / 400
Fibre7 g / 7

Raportat la o masă din trei, la țintele tale zilnice. La fibre, bara plină e lucrul bun; la restul, invers.


Ingrediente

Carne
  • 380 g Pulpe de pui
Legume
  • 250 g Ciuperci
  • 120 g Ceapă
  • 2 buc Usturoi
  • 250 g Fasole verde
  • 10 g Pătrunjel
Sos
  • 240 ml Smântână grasă
  • 10 g Muștar · sodiu
Grăsimi și condimente
  • 20 g Untură
  • 42 g Unt
  • 2 g Cimbru
  • 1,5 g Sare · sodiu
  • 1 g Piper

Cum se face

7 pași

Ecran mare, un pas pe rând, cu timere. Ecranul rămâne aprins.

  1. Dezosează pulpele cu un cuțit mic — două minute — și taie carnea fâșii late. Taie ciupercile în sferturi și ceapa mărunt. Usucă puiul cu hârtie.
    5 min
  2. Tigaie mare pe foc mare, untura, apoi ciupercile într-un singur strat. Nu le atinge 4 minute, nu le săra — sarea le scoate apa și în loc să se rumenească se fierb.
    4 min
    Ciuperca rumenită are de zece ori mai mult gust decât ciuperca fiartă. Ăsta e pasul care înlocuiește sarea.
  3. Amestecă-le o dată și mai lasă 2 minute, până sunt maro pe muchii. Scoate-le pe o farfurie.
    2 min
  4. În aceeași tigaie, 20 g de unt și puiul. Rumenește 3 minute pe o parte, 2 pe cealaltă. Adaugă ceapa și usturoiul, încă 2 minute.
    7 min
  5. Pune fasolea verde congelată direct din pungă peste pui, amestecă și lasă 3 minute pe foc mediu ca să se dezghețe și să-i iasă apa.
    3 min
  6. Pune ciupercile înapoi, adaugă smântâna, muștarul, cimbrul și piperul. Foc mic, 6 minute, fără să clocotească — smântâna fiartă tare se taie.
    6 min
  7. Stinge focul, pune restul de unt și sarea. Amestecă ușor, presară pătrunjelul, gata.

Cea mai rapidă mâncare din plan și singura care se face cap-coadă pe plită, fără cuptor.

Ciupercile sunt trucul. Rumenite ca lumea, produc glutamat natural — același compus care face ca sarea și carnea să pară mai intense. O tigaie de ciuperci maro face mai mult pentru gust decât două grame de sare.

Smântâna de 48%, nu cea de gătit. E aici jumătatea de rețetă: 250 ml aduc peste 1100 de calorii cu doar 5 grame de proteină. Cea de gătit, la 20%, ar aduce mai puțin de jumătate și ar avea nevoie de dublu volum ca să facă același sos. Și, fiind mai grasă, nu se taie așa ușor.

Muștarul, nu sarea. Zece grame de Dijon aduc aciditate, amăreală și un pic de sodiu exact acolo unde se simt: în sos. Aceeași cantitate de sodiu împrăștiată în toată mâncarea n-ar face nimic.

Fotografie: Chicken in mushroom sauce de Ruth and Dave, licență BY 2.0.